Secerişul grâului- Element definitoriu al neamului românesc

Grâul este un element definitoriu al neamului românesc dată fiind importanţa şi simbolistica sa în existenţa noastră milenară. Una din activităţile cu o puternică însemnătate în lumea satului era secerişul grâului. Secerişul grâului începea undeva prin data de 3 iulie şi se încheia prin data de 30 iulie. El cuprindea mai multe faze operaţionale. Prima fază consta din cositul grâului de către bărbaţi. Coasa avea o vargă(nuia îndoită) legată cu o aţă în formă de semicerc perpendiculară pe lamă. Rolul ei era de a duce grâul în calea lamei de coasă. Grâul proaspăt cosit se sprijinea de cel din faţa sa, ca apoi femeile cu ajutorul secerii formau mănunchiuri. A doua fază era reprezentată de punerea mănunchiurilor pe legători, de asemenea la rândul lor formate din grâu. Câte două mănunchiuri aşezate pe o legătoare formau un snop. Legătorile se făceau dimineaţa în zori, pe răcoare, undeva între ora 3-4 dimineaţa. Se lucra în aceste condiţii întrucât paiele de grâu erau umede, elastice şi nu se rupeau. Legătorile se răsuceau ţinându-se la subţiori pe partea stângă, iar cu dreapta se executa răsucirea. Vergeaua rezultată se îndoia în doua şi se stivuiau, stropindu-se periodic cu apă. Dimensiunile unei legători erau de aproximativ 80-90 de cm. Undeva la ora 6-7 dimineaţa, legătorile se desfăceau şi se întindeau pe lungimea lor, pregătind, formarea şi legarea snopilor de către mănunchieşi. A treia fază se realiza, mai târziu, pe înserate, când se strângeau câte doi snopi la mijlocul holdei, iar bărbaţii formau crucile din grâu. Crucile se făceau din 14 snopi, iar al 14-lea simboliza Înălţarea Sfintei Cruci, numindu-se popa. După ce crucile erau formate, se grebla pe unde s-a cosit şi se adunau spicele, ce se duceau acasă ăentru furaje. După 2-3 săptămâni crucile formate pe holde erau transportate cu ajutorul căruţelor sau cu ajutorul carelor la casele oamenilor, în faţa casei făcându-se stoguri. Din 1958 se făceau arii la marginea comunei, întrucât erau interzise stogurile la casele oamenilor, prevestindu-se de fapt colectivizarea agriculturii. A patra şi ultima fază era una mai laborioasă şi aş putea spune că oarecum mai tehnologizată. Grâul era strâns şi aşezat individual la arie. Acolo se formau stogurile, care atingeau dimensiunile unei case. După aceea aceste stoguri de grâu erau procesate folosind o batoză mânuită de aproximativ 21 de persoane. Batoza era dusă, pe perioada respectivă, în zonă din localităţi precum: Ineu, Chişineu-Criş, Sântana, Curtici, Macea, Şimand, Grăniceri etc... . Cei 21 de oameni ce lucrau la batoză erau repartizaţi astfel: 6 oameni căreau paiele, 4 femei adunau pleava (folosită pentru hrana vitelor în timpul iernii), 2 bărbaţi dintre care unul la tăiat de snop şi celălalt la încărcatul coşului cu snopi, 1 bărbat nota cantitatea şi era numit birău, 2 mecanici, 4 bărbaţi la cărat de saci, 2 bărbaţi la jirada de paie. Colectivizarea agriculturii ,care s-a realizat efectiv în luna aprilie a anului 1961 de către Gheorghe Gheorghiu-Dej, conducătorul statului şi a partidului comunist, prin convocarea la Bucureşti a 11.000 de ţărani ca simbol a răscoalei ţărăneşti din anul 1907. Din cantitatea de grâu obţinută, muncitorii primeau 6%. Cantitatea rămasă reprezenta majoritar cota obligatorie. Oamenii, reuşind să-şi păstreze doar câte 2-3 saci de grâu şi acesta de calitatea B sau C, cu neghină.

Surse de informare:
   Moţ Floare, născută pe 22 martie 1932 în comuna Bochia, judeţul Arad.
   Cristea Petru, născut pe 17 mai 1937 în comuna Şimand, judeţul Arad.
   Ban Ioan, născut pe 07 noiembrie 1929 în comuna Sintea-Mare, judeţul Arad.