Cultura porumbului- de la semănat la cules

     Porumbul, în câmpia Aradului, se cultiva pe o suprafaţă de 50-60% din totalul suprafeţei arabile.
     De obicei, pregătirea terenului pentru însămânţatul porumbului se făcea prin arături de toamnă, care se efectuau ori cu tracţiune animală(2 , 4 cai şi plug cu 1 sau 2 brazde) sau mecanizat cu tractorul de tip Lanz Bulldog sau Hanomag Diesel.
     Însămânţarea porumbului se făcea în perioada 15 aprilie, cel târziu 10 mai. Prin 15-30 iunie, porumbul răsărit se prăşa manual pentru distrugerea buruienilor dintre rânduri. În general, se efectuau doua operaţiuni de prăşit şi o a treia de îngropare a tulpinii. Această operaţiune avea ca rol consolidarea tulpinii împotriva vântului prin construirea a unui muşuroi de pământ în jurul ei. Totodată la această operaţiune se răreau tulpinile crescute în plus, ca distanţa între două tulpini să fie de 35-40 de cm.
     În jurul datei de 15 septembrie, în funcţie de soiul porumbului, începea culesul său, care de obicei dura până în jurul datei de 20-25 octombrie.
     Culesul porumbului se făcea manual de către vecin împreună cu proprietarul care formau o clacă. Această operaţiune consta din depănuşarea ştiuletului de şuşorcă (înveliş) şi formarea din loc în loc a unor grămăjoare de ştiuleţi, care apoi erau adunate de culegători şi încărcate în căruţă. După aceea, ştiuleţii erau transportaţi la casa omului, descărcaţi manual din căruţă şi depozitaţi în cotarcă. Rolul acestori cotărci era de a menţine ştiuleţii nealteraţi, ele fiind construite din leaţuri cu distanţă între ele.
     După recoltare, sau chiar în timpul recoltării, în funcţie de numărul de oameni, începea tăierea tuleilor, care se legau în snopi cu legători confecţionate manual din plante de şovar(păpuriş). Şovarul se găsea, cel mai adesea, în zonele mlăştinoase. Tuleul era folosit ca hrana pentru vite şi oi. După această operaţiune se pregătea terenul pentru însămânţarea culturilor de toamnă (grâu, orz de toamnă).
     Iarna, proprietarul sfărâma manual cu o sfărâmătoare, boabele de pe ştiuleţi pentru a asigura, timp de o zi sau două, hrana animalelor. Ştiuletul gol se numea cocean şi se folosea pentru încălzirea casei.
     Dacă recolta era bună şi vara rămâneau ştiuleţi în cotarcă, proprietarul recurgea la sfărâmarea mecanică a ştiuleţilor rămaşi şi transformarea lor în boabe, pe care la surplus, le vindea.

Surse de infomare:
     Cristea Petru, născut pe 17 mai 1937 în comuna Şimand, judeţul Arad.